Trei concluzii după ce Dinamo a demolat Steaua. „Câinii” au câștigat duelul finanțatorilor, al antrenorilor și pe cel al jucătorilor

Trei concluzii după ce Dinamo a demolat Steaua.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo a reușit prima victorie contra Stelei din aprilie 2011 încoace după un meci gândit excelent de Mircea Rednic și jucat foarte bine de fotbaliștii importanți ai „câinilor”
  • Mirel Rădoi nu a fost capabil să găsească o soluție pentru a demonta jocul lui Dinamo din repriza a doua, dar a fost handicapat și de strategia păguboasă a finanțatorului Becali, cel care l-a lăsat fără jucători pe banca de rezerve

Victorie obținută de pe banca tehnică. Dinamo a învins duminică seară, 3-1 pe „Stefan cel Mare” în marele derby a României o echipă a Stelei într-o criză profundă. După o primă repriză în care gazdele au început mai bine, dar Steaua a terminat prin a domina și prin a rata marile șanse, și-a intrat în rol Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo a făcut schimbările care au decis până la urmă jocul, în timp ce Mirel Rădoi nu a putut reacționa rateurilor evidente date de improvizațiile și compromisurile din primul „11”. ProSport vă prezintă trei concluzii după victoria lui Dinamo în fața Stelei.

S-a jucat 5 la 1: Gavrilă, Gnohere, Anton, Palic și Vojnovic contra lui Nicușor Stanciu

Jocul a fost decis și de prestațiile fotbaliștilor de la care suporterii celor două echipe aveau pretenții. Dacă fanii campioanei au găsit satisfacție doar în jocul lui Nicușor Stanciu, cel care pe lângă gol a reușit și alte faze periculoase la poarta lui Cerniauskas, gazdele au arătat mult mai bine. Anton și Vojnovic au sigilat și au controlat perfect mijlocul terenului, Palic a fost unul dintre cei mai activi fotbaliști de pe teren, iar Gavrilă și Gnohere au fost decisivi la înscrierea golurilor. 

La capitolul evoluții dezastruoase, steliștii i-au indicat pe Varela, autorul autogolului, pe Guilherme, cel care a respins greșit mingea la golul lui Palic și pe Tudorie. Fotbalistul transferat de la Oțelul Galați a avut o evoluție sub orice critică în special în prima repriză, atunci când a fost capăt de linie pentru cel puțin trei faze periculoase ale campioanei.


Guilherme, fundașul stânga, a fost unul dintre cei mai slabi jucători de pe teren. Fundașul stânga este responsabil pentru primirea celui de-al doilea gol după ce a respins greșit o centrare a lui Gnohere. Foto: Mediafax


Pentru ce e nevoie de carnet de antrenor: Mircea Rednic a făcut schimbările care au decis jocul

După o primă repriză echilibrată, ba poate chiar cu un plus mic în favoarea campioanei, jocul s-a schimbat în partea a doua și asta s-a întâmplat datorită mutărilor lui Mircea Rednic. Antrenorul lui Dinamo a făcut două schimbări care au decis jocul. În minutul 55, Gavrilă intră pe teren în locul lui Shalaj, iar un minut mai târziu trimite o centrare în forță pe care Varela o deviază în proprie poartă. În minutul 62, Essombe iese și întră Ghohere, iar în minutul 68, Gnohere îl scoate din joc pe Toșca în bandă, centrează și mingea ajunge la Palic, cel care face 2-0.

În fine, Gnohere a înscris în minutul 84 pentru 3-0. Schimbările au venit în urma unei analize corecte pe care Rednic a făcut-o după pauză, „Puriul” scoțându-i de pe teren exact pe fotbaliștii care dădeau cel mai puțin randament, lucru care nu s-a întâmplat la Steaua, acolo unde Tudorie a rezistat pe teren în ciuda prestației dezastruoase.


Gavrilă, purtat pe brațe de Anton, este rezerva care a dat startul demonstrației de forță făcută de Dinamo. Mijlocașul adus de la Oțelul Galați a forțat autogolul lui Varela la doar câteva zeci de secunde după ce a intrat pe teren. Foto: Mediafax


Negoiță > Becali. Strategiile finanțatorilor au ajuns să decidă derby-ul

În mod evident, principala armă a lui Dinamo în derby-ul de pe „Ștefan cel Mare” a fost banca de rezerve, una cu mult superioară celei pe care a avut-o la dispoziție Mirel Rădoi. Dacă soluțiile campioanei se numeau Onțel, Enceanu sau Mihalcea, Mircea Rednic a avut de ales între jucători precum Gavrilă, Gnohere, van Haaren sau Puljic și i-a folosit cu succes pe primii doi. Este rezultatul strategiei adoptate de cei doi creditori. Dacă Negoiță a investit pentru ca antrenorul să își construiască un lot, nu doar un prim „11”, Becali s-a ocupat cu distrugerea în ultimele luni. I-a trimis de la echipă, sub formă de împrumut, pe Gabi Iancu, Grădinaru, Vâlceanu sau Neagu, i-a dat afară pe Tamaș, pe Luchin și pe Țucudean și a redus salariile celor rămași. Rezultatul s-a văzut pe tabela stadionului Dinamo.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
O MARE COMPANIE a luat decizia finală. Vrea să vină și SĂ BAGE BANI în România
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×